Aproape 15.000 de gospodării, amenințate de revărsarea apelor Dunării

Aproape 15.000 de gospodării, amenințate de revărsarea apelor Dunării
Publicat: 09/04/2013, 18:32
Actualizat: 03/07/2013, 21:37

Aproape 15.000 de gospodării, majoritatea din județe aflate pe cursul Dunării, sunt în pericol să fie inundate, în zilele următoare, în cazul ieșirii fluviului din matcă, au anunțat, marți, reprezentanți ai autorităților locale, la o videoconferință cu prefecții, desfășurată la sediul MAI.

Cel mai expus din acest punct de vedere este județul Călărași, unde, potrivit prefectului George Iacob, sunt în pericol nu mai puțin de 13.000 de locuințe.

În același timp, în județul Brăila, există riscul ca 1.311 gospodării să fie inundate, în județul Constanța sunt în pericol peste 200 de gospodării, iar în Ialomița, 156, potrivit prefecților.

În calea apelor se mai află, spun autoritățile locale, șantierul naval din Galați și mai multe drumuri județene, ferme piscicole, pășuni și terenuri agricole.

La aceeași videoconferință, ministrul delegat pentru Ape și Păduri, Lucia Varga, a cerut prefecților să anunțe imediat în cazul în care nu reușesc să facă față anumitor situiații și să monitorizeze permanent calitatea apei potabile, în condițiile în care inundațiile vor afecta inclusiv apa fântânilor.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Anghel Andreescu a precizat că instituția pe care o reprezintă are pregătite inclusiv elicoptere, pentru intervenții de salvare a oamenilor aflați în dificultate.

Andreescu a solicitat reprezentanților structurilor ministerului să ia toate măsurile de prevenire și intervenție, inclusiv, dacă va fi nevoie, de evacuare a populației din zone inundate. În plus, referindu-se la experiența din anii trecuți, secretarul de stat a cerut, ca în cazul unor evacuări, să fie dispuse măsuri pentru a preveni furturile din locuințele abandonate.

Dunărea se află, pe sectorul aval Porțile de Fier – Zimnicea (sector îndiguit aval Gruia) din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, sub cod portocaliu de inundații, potrivit unei avertizări emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

De asemenea, potrivit INHGA, se menține codul galben pe tot sectorul românesc al Dunării aval Porțile de Fier (sector îndiguit aval Gruia) și pe brațele Dunării – județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Constanța și Tulcea.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal